OFUSCA vb. I. 1. refl. A se simți jignit; a se supăra. O samă de oameni... se cam ofuscă de mine, temîndu-se de popularitatea mea. ghica, a. 565. Iuga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. rebreanu, R. i, 143. Nu te ofusca, mamă dragă! teodoreanu, m. ii, 494. Păi eu nu mă ofuschez cu una cu două. galan, z. r. 166. ◊ Tranz. Să mă ofuscheze pe mine, maică? id. ib. 166. 2. tranz. și refl. impers. A (se) face întuneric, a (se) întuneca, a (se) eclipsa. cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. ◊ Fig. Prințesa ofusca cu totul pe stareță, toate rnaicile se învîrteau în jurul ei. călinescu, s. 737. – prez. ind. : ofuschez și (rar) ofusc (scriban, ix, Dl). – Din fr. offusquer, it. offuscare.