OFTICOS, -OĂSĂ adj. 1. (Popular, adesea substantivat) Bolnav de oftică; tuberculos, ftizic, (popular) atacat. Cf. ipocrat (sec. XVIII), 4^V. Mîne-poimîne avem să ne trezim niște babalîci gubavi și oftigoși. creangă, a. 124. Prin fereastră mă fixează luna rece și spectrală Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos, macedonski, o. i, 124, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Un doctor a găsit-o ofticoasă. călinescu, c. 155, cf. pas, z. i, 256, fd ii, 216. ♦ Specific bolnavului de oftică. Fața cea palidă a lui Ioan se-nroșise de-un roșu ofticos și bolnav, eminescu, g. p. 83. ♦ Fig. Lipsit de putere; slab, pipernicit, anemic. Privesc într-o livadă copăcelul ofticos, Cu crăngi tocite de omidă și cu trunchiul găunos. hasdeu, r. v. 117. Îți aduc vro doi răcușori în șepte luni, chirciți, oftigoși, ca vai de ei! alecsandri, t. i, 313. Două rînduri de pini ofticoși. stănoiu, c. i. 74. Totul era prilej de suferință: soarele arzător, cîmpia uscată, vegetația ofticoasă. brăescu, a. 226. ◊ Expr. A-i fi punga ofticoasă = a fi lipsit de bani. Cf. zanne, p. v, 526. 2. (Regional, despre cai) Care suferă de o boală de plămîni (v. oftică 2). Cf. alr i 1 657/214. – PI.: ofticoși, -oase. – Și: (Mold.) oftigos, -oasă; (Olt.) osficos, -oasă (cade, scriban, d., ciaușanu, v. 185, id. gl.) adj. – Oftică + suf. -os.