OFRANDĂ s. f. Jertfă adusă unei divinități, prinos; p. ext. dar făcut bisericii. Amici! Voi lui Zamolxis ofranda o-nchinați. Depuneți-o-n altaru-i, la templu-i alergați. alecsandri, t. ii, 387. Grătarele sfîriie aruncînd în aer valuri de miros fierbinte și gras, ca niște altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. caragiale, m. 279. O scenă religioasă în care împăratul aduce rugăciuni și ofrande zeilor. odobescu, s. iii, 75, cf. șăineanu, severin, s. 8. ♦ Dar, cadou oferit unei persoane în semn de recunoștință, de devotament, de respect. Binevoiți a primi o ofrandă mai prozaică. alecsandri, t. 1 311. ◊ Fig. Venim ca să-ți aducem ofrandele durerei, Venim să vărsăm lacrimi. alecsandri, poezii, 339. Am stat privind în depărtări albastre Ofranda rece și albastră-a lunii. d. botez, p. o. 71. Plîngea văduvit, fără să știe cui i se cuvine ofranda lacrimilor lui cinstite, klopștock, f. 215, cf. 101. Inima, de cîte ori încercasem s-o dărui – ofrandă – în palma întinsă, se făcuse spin. g. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 241. Era o candidă și dureroasă ofrandă a buzelor neștiutoare și a sufletului plin încă de povești, teodoreanu, m. ii, 506. ♦ Contribuție la o operă de binefacere, ajutor material oferit celor lipsiți. v. pomană. cf. șăineanu, babcianu, alexi, w. Întind peste capetele plecate pungi fixate în vîrful unor prăjini lungi. Nu urmăresc dări obligatorii: prind o privire, un gest, și aruncă imediat undita cu care pescuiesc ofranda. sadoveanu, o, ix, 242. – pl.: ofrande. – Din fr. offrande.