OFIClOS, -OĂSĂ adj. 1. (Despre ziare, despre informații publicate etc.) Care reflectă sau susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid etc. (fără a avea un caracter oficial). Ofițioasă întîmplare din Paris. lp 14. [Izbutise] a da agenției noastre oficioase un caracter oficial. ALECSANDRI, S. 171, cf. DDRF, ȘĂINEANU, barcianu, alexi, w. ◊ (Substantivat, n.) Ziarul [Gazeta Transilvaniei] să treacă de oficios. barițiu, p. a. ii, 656. „Drapelul” e oficiosul guvernului. rebbeanu, r. i, 183. 2. (Rar, prin confuzie cu oficial) Care reprezintă o autoritate, care emană de la o autoritate, care e aprobat, numit sau confirmat de o autoritate; oficial. În octobre se introduce mai întîi timbru pe acte oficioase. barițiu, p. a. ii, 668. Iată, ești pus și în lista oficioasă. agîrbiceanu, l. t. 200, cf. 192. ◊ (Adverbial) M-am bucurat de favoruri tolerate, inspirate oficios. brăescu, a. 244. ♦ (Neobișnuit) Care ține de funcția pe care o îndeplinește cineva; oficial. În ceasurile ceale ce îmi prisosiră de la alte ale meale ofițiose lucruri (a. 1816). bv iii, 154. – Pronunțat: -ci-os. –Pl.: oficioși, -oase. – Și: ofițios, -oasă adj. – Din lat. officiosus, -a, -um, germ. offiziös, fr. officieux.