OFICIOLAT s. n. (Latinism învechit, în Transilv.) 1. District, teritoriu, jurisdicție. cf. șincai, hr. ii, 110/30. Gubernul țerei mai dete un cerculariu cătră oficiolatele municipali din țeară. barițiu, p. a. i, 439. Această ortografie... se poate asemenea recomanda la toate oficiolatele, în toate ramurile administrațiunii publice. ap. odobescu, s. i, 491. 2. Instituție oficială, oficiu (3). Să se prezente nesmintit la oficiolatul comitatului. barițiu, p. a. ii, 269. Ajunsese ca să aibă putere mai mare decît gubernul țărei și decît oficiolatul cameral întreg. id. ib. iii, 213. 4 ♦ (La pl.) Reprezentanți ai autorității de stat; oficialități (1). Au fost dinpreună... toate oficiolaturile și popimea. gt (1838), 17¹/19. – Pronunțat: -ci-o-. – pl.: oficiolate și oficiolaturi. – Și: offițiolat s. n. șincai, hr. ii, 110/30. – Din lat. med. officiolatus, -us.