OFICIANT, -Ă adj., s. m. și f. 1. adj. (Rar) Care oficiază (slujba bisericească). Femeile, între primii creștini, se văd diaconese, preotese oficiante, profetese. heliade, o. ii, 49, cf. șăineanu, alexi, w. Privind mai lung pe bătrînul mitropolit oficiant, mi se păru că figura lui îmi este cunoscută. galaction, o. 91. ◊ (Substantivat, m.) Oficianții calcă rar, cu privirea stinsă. balea, s. t. i 353. 2. s. m. și f. (Învechit) (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat; spec. funcționar la poștă. cf. oficiu (1). cf. șăineanu. Nu se pot face adjudecatari... oficianții publici ai averilor statului. hamangiu, C. C. 337, cf. BARCIANU, ALEXI, W., NOM. PROF. 65, 77, leg. ec. pl. 300, Mat. dialect, i, 263. – Pronunțat: -ci-ant. – pl.: oficianți, -te. – Din fr. officiant.