OFIȚER s. m. I. 1. Nume generic dat căpeteniilor unor grupuri, mai mari sau mai mici, de ostași; (sens curent) nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pînă la general; persoană avînd unul dintre aceste grade. În grabă să vor vedea în multe părți ofițieri a adaoge subt steagurile lor ostași noi. fn 91. Au și triimis cîte doao, trii sute de slujitori și cîte un ofițier cap. neculce, l. 385, cf. 140. Trimete un ofițeriu care poartă titlu de sol al său. ist. am. 71v/9. Au chiemat îndată pre ai săi ofițeri. critil, 108/3. Au rescumpărat... din robia turcilor și a tătarilor... mai mulți offițiari. șincai, hr. iii, 171/9. Trimițînd doi ofițiri ostași. maior, isT. 180/7. Să-i orînduiască... 3000 călăreți husari, cu ofițirii lor. dionisie, c. 169. Îl dă ofițearilor săi. beldiman, n. p. ii, 184/23. Mergi, ofițerii adună și zboară-napoi curînd. heliade, o. i, 457. Boierii erau slujbașii țării, adecă capii și ofițerii puterei armate. bălcescu, m. v. 10. De ce, striga ofițerului cu raportul, de ce ai îmbrăcat uniforma? russo, s. 29. Mă primi cu un zîmbet încîntător... văzînd negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer de Lănceri. negruzzi, s. i, 39. Zău că-mi vine și mie să nebunesc de ciuda ofițerului... Să mă ieie în trei parale... coșcoge isprăvniceasă! alecsandri, t. i, 208, cf. 198, ddrf, barcianu, alexi, w. Mulți ofițeri de marină și tineri cu obrazul ras și pudrat cu îngrijire! c, petrescu, Î. 1, 12. Pe puntea de comandă se plimba singur, tăcut, un ofițer tînăr. bart, s. m. 50. Tolstoi... ia parte la războiul din Orient și se distinge ca ofițer la Sevastopol. sadoveanu, e. 229. Au fost întîmpinați de un ofițer turc călare.- camil petrescu, o. iii, 256. Domnule ofițir, ...nu spune soldaților cine-i fata asta. camilar, nM, 105. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. sevastos, c. 281. Ofițirii merg cîntînd, Cătanile merg plîngînd. hodoș, p. p. 226. Colo-n Plevn-a triia casă Ofițirii stau la masă. alexici, l. p. 127, cf. alr i 1 419/93, alr ii 4 929/2, 27, 192, 762. ◊ Ofițer de serviciu = ofițer numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executarea îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară; p. ext. (în instituții și întreprinderi) angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. Ofițer de rezervă v. rezervă. ♦ Personaj (la vicleim sau la capră) îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor. De o bucată de vreme, pe lîngă turc, fete și flăcăi, se mai fac și ofițeri: căpitani, locotenenti, maiori. pamfile, cr. 193, cf. 158. 2. (Astăzi rar; de obicei urmat de determinări care indică domeniul de activitate) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană avînd acest titlu. Ofertele să fie făcute prin un oficer public. hamangiu, c. c. 267, cf. 192. Sînt ofițer de poliție judiciară. c. petrescu, 1. ii, 172, cf. nom. prof. 71. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Oficerul stărei civile va citi părților înfățișate sau procuratorilor lor, precum și martorilor, actele. hamangiu, c. c. 19, cf. 18, tdrg, alexi, w. Birjarul și un zugrav... declarau moartea la ofițerul stării civile, călinescu, e. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. dicț. II. (Popular) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă; trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). cf. antipa, p. 238, id. f. i. 118, atila, p. 283. – Pl. : ofițeri. – Și: (învechit și popular) ofițir, (învechit) ofițeriu, ofițar (scris și offițiar) oficer, oficier (man. gOtt. 125, heliade, o, i, 337), ofițier, oficiar (caragiale, n. s. 72, barcianu), ofițiiar (fn 54, 94, 104) s. m. – Din pol. oficer, rus. офицер, lat. officialis, fr. officier, germ. Offizier.