OFENSIV, -Ă adj. (În opoziție cu defensiv) Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă, agresiv. Se zice că ocîrmuirea de Columbia și Mexico ar fi alcătuit între sine în luna lui aprilie o alianție ofenzivă și defenzivă. ar (1829), 47¹/20. Ivan și Ștefan au închiiat la anul 1481 formalnic tractat de aliație ofenzivă și defenzivă. cr (1830), 352²/34. Viiața lui este o luptă... ofensivă și defensivă (atăcătoare și apărătoare). vasici, m. ii, 228/3. Nu va lega relații mai strlnse cu polonii și cu românii decît o alianță defensivă și ofensivă. BĂLCESCU, ap. GHICA, a. 354, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., BUL. FIL. VI, 46, 47. S-a observat de multe ori că în acțiunile ofensive a lipsit aportul simultan al înaintașilor. sp. pop. 1964, nr. 4 446, 5/4. ◊ (Adverbial) Era gata a susținea, ofensiv sau defensiv, pe oricare din aripele [armatei]. hasdeu, i. v. 145. – pl.: ofensivi, -e. – Și: (învechit) ofenziv, -ă (ar 1829, 47720), (după pronunțarea fr.) ofansiv, -ă (cr 1831, 359¹/38) adj. – Din fr. offensif, germ. offensiv.