ODĂIȚĂ s. f. 1. Diminutiv al lui odaie¹ (1); (regional) cămăruță. Căsuța mea e bunișoară. Patru odăițe, ogradă bună cu gard. negruzzi, s. i, 302. Îi era dragă odăița asta curată și liniștită. vlahuță, o. a. iii, 72, cf. ddrf, alexi, w. În odăița largă, cu păreții albi, fui izbit de ceva neașteptat. dunăreanu, ch. 116. Ostrov de flori e odăița noastră. goga, c. p. 92. În odăița de alături dormeau frumos copilașii. brătescu-voinești, i. 42. Intră în odăița unde sforăia prietenul din, copilărie. galaction, o. a. i, 284. Locuia într-o odăiță mobilată, cu o femeie tinerică și un copilaș care nu începuse a umbla în picioare. i. botez, șc. 108. Intrarăm într-o odăiță strîmtă care mirosea tare a tutun. sadoveanu, o. i, 136, cf. iv, 143. Coboară repede scara fără prudența de adineaori și pătrunde din nou în odăiță. v. rom. iunie 1954, 128. Zăcea în odăița lui, cu capul bandajat. vornic, p. 177. Bătrîna s-a dus în odăița ei și a început să-și adune lucrurile. t. popovici, se. 50. Și cum se apropiară de odăița în care locuia Alexie, văd că e luminată. marian, s. r. ii, 182. ♦ (Regional) Camera, cea mai mică a unei: case țărănești, folosită în special ca bucătărie cf. chest. ii 295/102, cv ,1949, nr. 7, 33. 2. (Regional, în forma hodăiță) Casă mai mică, clădită în curte, alcătuită, de obicei, dintr-o cameră și bucătărie și servind ca o a doua locuință; căsoaie (Mățău – Cîmpulung). cf. chest. ii, 389/69. 3. (Regional) Șură (Flămînda – Turnu Severin). alr i 689/856. – PI.: odăițe. – Și: (regional) hodăiță s. f. – Odaie¹ + suf. -iță.