ODORA vb. I. Intranz. (Învechit) A răspîndi un miros, a mirosi. O spumă vearde, ce amar odorează (amiroasă), iase deasupra. ÎNV. ZĂH. 10/4, cf. LB. Aerul odorează de tot felul de flori. EPISCUPESCU, O. Î. 3/23. ♦ (Construit cu subiectul logic în dativ) A simți, a percepe un miros. (Fig.) Mie îmi mai odorează (amiroasă) numele aceale a italienești seau romane. MAIOR, IST. 15/5. – prez. ind.: odorez. – Din lat. odorare, it. odorare, fr. odorer.