ODOR³ s. n. (Nord-vestul Transilv.) Curte. cf. DDRF, h XVIII 21, BRAN, S., VAIDA. Iuă-i loc de casa ta, Scoate-a ciurdaru ciurda; Și iuă-i odorul teu, Va sufla vîntul perneu. MÎNDRESCU, UNG. 94, cf. CABA, SĂL. 91, ARHIVA, XXX, 275. Rămîi casă și odor, De măicuța h’i-mi-a dor. GR. S. VII, 28, cf. ARH. FOLK. I. 180, VI, 298, CHEST. II 393/373, ib. 399/367, ALRT II, 129, 331, ALR I 672/273, 302, 335, 337, 343, 345, 355, 357, 359. Și [= să] nu vie în odoru meu nici o marhă străină. ALR II 3 013/334, cf. ib. 2 725/346, ib 5 094/272, LEXIC REG. 17, 71. – PI.: odoare și (rar) odoruri (ALR I 672/343, LEXIC REG. 17). – Din magh. udvar.