ODOR² s. n. (Învechit) Miros, mireasmă. Gura ei vearsă odorul (mirosul) cel mai frumos. TEODOROVICI, M. 36/2, cf. LB, ANTROP. 169/8. Cînd ne aflăm ajunși în centrul acestei văi, vedem... flori aromatice care împle aerul cu odorurile lor profumătoare. DESCR. APE 31/21. Vinul se face mai bun la gust și în delicatețea odoarei. BARASCH, M. III, 180/31. Fără tine... florile și-ar pierde odoarea și frumusețea lor. FILIMON, O. I, 350. Parfumați cu odorul bătrînei aristocrate. BOLINTINEANU, O. 279, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. – PI.: odoruri. – Și: odoare s. f. – Din lat. odor, -oris, it. odore, fr. odeur.