ODOLEAN¹ subst. 1. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina înaltă și dreaptă, cu flori trandafirii sau albe; cresc prin fînețe și locuri umede din regiunea subalpină sau alpină; rădăcina uneia dintre ele, cu miros neplăcut, servește la prepararea unor produse farmaceutice: a) Valeriana officinalis. CIHAC, II, 225, LM, DDRF, BRANDZA, D. 247, DAMÉ, T. 186, BARCIANU, GRECESCU, FL. 284, SIMIONESCU, FL. 285, ȚIPLEA, P. P. 113; b) Valeriana dioica. GRECESCU, FL. 285, SIMIONESCU, FL. 285, VICIU, S. GL., ȚIPLEA, P. P. 113; c) Valeriana excelsa. PANȚU, PL. Omagul... și odoleanul... se puseră lîngă mătrăgună. NEGRUZZI, S. I, 100. Iată vin pe rînd, păreche, și pătrund cole-n poiană Bujorelul vioi, rumen, cu năltuța odoleană. ALECSANDRI, P. III, 55, cf. CONV. LIT. VII, 86. Cîrstineasă, odolean, otrățel, lumînărică de pe munte, bună dă gălbinare. JIPESCU, O. 74. Merge badea cel frumos Cu carul de odolean Cu spițe de măgheran. .F (1885), 44, cf. H II 273, III 243, 307, IV 52, IX 305, 338, XI 326. Calul d-un buștean lega, D-un buștean De odolean, Și spre horă se-ndrepta. TEODORESCU, P. P. 71. Foaie verde odoleană, Asta-i mîndra mîndruleană, Țesătoarea pînzelor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 423. Frunză verde odolean, La crîșmuța de sub deal, Bea Bugean și cu Vargan. SEVASTOS, C. 315, cf. MÎNDRESCU, L. P. 48. Hodolean și iarbă neagră, Ieși afară, maică dragă, Să vezi domnii cum mă leagă. ȘEZ. VII, 166, cf. GRAIUL, I, 308. Frundzuleana odolean, Tătă lumea-i dintr-on neam, Numa eu pe nimi n-am. VASILIU, C. 137. Zisei verde odoleanu, O suit bădița dealu, Îi cunosc mersu și calu. I. CR. IV, 25. Cu obede din lemn verde,... Buciumul de odolean. BÎRLEA, C. P. 112, cf. ALR II 6 281/182, 219, 228, 250, 346, 349, 353, 362, 365, 386, 520, 605, 791, 812, 848. 2. (Regional) Năvalnic (Scolopendrium vulgare). DS, SCRIBAN, D. 3. (Regional) Gherghină (Dahlia variabilis). A v 25, VI 26. – pl.:? – Și: odolan (COTEANU, PL. 14, LB, POLIZU, VICIU, S. GL., BIANU, D. S. 777, DR. V, 562, ALR II 6 281/876), hodolean, (rar) oidolean (ALR II 6 281/284), oidulean (JAHRESBER. VI, 58) subst.; odoleană s. f. – Din ucr. одолян.