ODIOS, -OASĂ adj. Care provoacă ură, indignare, dezgust; dezgustător, respingător; demn de ură, detestabil. cf. calendariu (1794), 32/5. Iar tu, o, Ducomare, mi-ești odios și negru, Că inima-ți e aspră și dură ca o stîncă. heliade, o. i, 344, cf. NEGULICI, ROM. LIT. (1855), 338²/12. Pierit-au sub lovirea chiar celor ce-au dorit Și nimeni niciodată de-atunci n-a mai șoptit Al lor odios nume. bolintineanu, o. 126, cf. maiorescu, d. i, 529. Adio, du-te, ...odios rival! MACEDONSKI, O. I, 250, cf. VLAHUȚĂ, D. 39, ddrf, barcianu. I se păru odios un asemenea lucru. d. zamfirescu, R. 38. Putea să meargă însă acea dreptate până la apărarea odioșilor Cupărești? iorga, l. i, 309. Ceea ce face odioase tipurile lui Caragiale este egoismul lor josnic. ibrăileanu, s. 76. Începu să se simtă odios. galaction, o. a. i, 76. Cele două tablouri odioase... își reluaseră locul. c. petrescu, c. v. 90. Vorbele lui îi păruseră crude, jignitoare, odioase. teodoreanu, m. ii, 34, cf. iordan, stil. 13. Cel mai odios episod al acestei goane după foștii tovarăși de luptă s-a petrecut la Cozia. oțetea, t. v. 309. Femeia fu numaidecît odioasă celor doi din cauza blîndeței mieroase și interesate. călinescu, e. o. ii, 233. În domeniul puterilor fizice, un om puternic care lovește pe unul slab e odios. ralea, s. t. ii, 277. Vrea să recurgă la o manevră odioasă. bogza, a. i. 544. Aristofan... înfierează tot ceea ce e antisocial, imoral, odios. v. rom. septembrie, 1954, 212. ◊ (Adverbial) Cuvintele de care am nevoie sună odios. teodoreanu, m. ii, 61, cf. 145. ◊ (Substantivat, n.; rar) Pretind, ignorînd odiosul și ridicolul, că inițiativa mișcării le aparține. contemp. 1949, nr. 165, 4/5. – Pronunțat: -di-os. – pl.: odioși, -oase. – Din fr. odieux.