ODIHNIT² s. n. 1. Repaus; odihnă (1). Ceata ajunge Sus la răscruce, Motorul grabnic e-adăpostit Se trag sub stîncă, Iute mănîncă, Apoi își cată de hodinit. deșliu, m. 33. ◊ loc. adv. Pe odihnite sau pe odihnit = a) fără zor, pe îndelete, comod. Pe odihnite, putem vedea tot în două zile. caragiale, o. vii, 170; b) în liniște, în tihnă. Morarul ăsta e smintit: Cînd vrea să doarmă pe-odihnit El pat își face grapa! coșbuc, p. i, 272. 2. Întremare, restabilire prin somn, dormit. cf. odihnă (3). Noapte lungă de iubit Și vreme de odihnit! jarnIk-bIrseanu, d. 96. 3. Mormînt. cf. odihnă (4). Și murguțul blăstăma: „Murgule, fii blăstămat, Că feciorul mi-ai lăsat... Neîngropat, Cu pămînt neînvălit, Fără loc de odihnit!” jarnîk-bîrseanu, d. 498. – Formă gramaticală: (în loc. adv.) odihnite. – v. odihni.