ODGON, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă. Grămezile de pește tresaltă-ntre odgoane, Cu ochi sticloși spre balta de liniște și stuh. DRAGOMIR, P. 24. Era un pod cunoscut și vechi de la un mal la celălalt mal, pe șăici și cu odgon legat de amîndouă țărmurile în șarampoi de stejar cît buțile. SADOVEANU, N. P. 149. Se întoarse cu o slugă credincioasă, aducînd niște scînduri... drugi, odgoane. ISPIRESCU, E. 367. – Variantă: otgon (C. PETRESCU, A. R. 56) s. n.