odalâc sn [At: ȘIO II, 406 / Pl: ~uri / E: tc oda + -lâc] (Reg) Târlă.

ardalâc sn vz odalâc

ardalâp sn vz odalâc

ODALÎC, odalîcuri, s. n. (Regional) Tîrlă de vite cu tot ce ține de ea. Iute, Ghineo, să te duci, Și la noi să ni-l aduci, Cam cu oi, Cam cu odăi, Cam cu odalîcul lui. TEODORESCU, P. P. 474.

ODALÎC, odalîcuri, s. n. (Reg.) Tîrlă de vite cu tot ce ține de ea. – Din tc. oda + suf. -lîc.

agîrlîc n., pl. urĭ (turc. aghyrlyk, d. aghyr, greŭ: bg. agyrlyk, zestre). Rar azĭ. Bagaj, calabalîc (maĭ ales militar). Fig. Calabalîc, harhat, hărmălaĭe, zăhăĭală. – Și angarlîc, argalîc, ardalîc, hardalîc, harhalîc (nord). Și harhalic, gașcă, tovărășie de oamenĭ răĭ. V. podgheaz.

ardalîc, V. agîrlîc.

odalîc n., pl. urĭ (d. odaĭe cu sufixu -lîc. V. odaliscă). Munt. Pop. Toate mobilele și uneltele uneĭ odăĭ (de vite).

ODALÂC s. v. stână, târlă.

odalîc s. v. STÎNĂ. TÎRLĂ.

odalâc, odalâcuri, s.n. (reg.) 1. târlă cu tot ce ține de ea. 2. unelte dintr-o odaie.

ODALÎC s. n. (Regional) Tîrlă cu lot ce ține de ea. cf. odaie¹ (6). La ciobani că poruncea, Oițele le pornea, Cam cu cîini, Cam cu ciobani, Cam cu ardalîcu lot. ap. șio II_1, 406. Iute, Ghineo; să te duci, Și la noi să ni-l aduci, Cam cu oi, Cam cu odăi, Cam cu odalîcul lui. teodorescu, p. p. 474. – pl.: odalîcuri. – Din tc. oda + suf. -lîc.