ODABAȘ s. m. (Turcism învechit) Căpitan, comandant al unei companii de ieniceri; p. ext. căpitan de seimeni sau de arnăuți. Și au mers toți ciorbagiii și odobașii și au grăit craiului cum că-l iau asupra lor. AXINTE URICARIUL, LET. II, 164/31. Iar domnul Mavrogeni încă au pus oaste străji pe marginea țării turci beșlii, cu căpetenii beșlii, agale și odabași. DIONISIE, C. 173, cf. 230. Cîte 3 zapcii la un steag, adecă: stegar, odobașă și ciauș (a. 1776). URICARIUL, XIX, 319, cf. IORGA, S. D. VI, 186. O „vădană” din Odobești se plînge că „un vornic Spiridon, tot de acolo, i-ar fi luat o scoarță și au dat-o la un turc ci au fost odobași” (a. 1823). IORGA, S. D. VII, 72, cf. ȘIO II₂, 90, T. PAPAHAGI, C. L, ♦ Șef al lipcanilor. cf. HOLBAN, BUL. COM. IST. IX, 160. – pl.: odabași. – Și: odobaș, odabașă (TDRG), odobașă s. m. – Din tc. odabasi.