OCUPARE s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. 1. cf. ocupa (I 1). cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Învechit) Ocupație, preocupare; cf. ocupa (II). Ocuparea sa este de a vizita școala publică și spitalul. NEGRUZZI, S. I. 313. Necazurile ce am nu-mi lasă capul liber pentru ocupări literare. ALECSANDRI, S. 116. În toate aceste ocupări și sfere Eminescu se află... în elementul său. MAIORESCU, CR. II, 300, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. – pl.: ocupări. – v. ocupa.