OCUPANT, -Ă s. m. și f. (Mai ales la m. pl.) Armată, trupă care ia în stăpînire o țară, un teritoriu, un oraș străin etc.; persoană care face parte din această armată. Multe case boierești au fost incendiate, fiindcă proprietarii n-au vrut sau n-au putut vărsa ocupanților sumele de bani cerute. OȚETEA, T. v. 322. ◊ (Cu sens colectiv) Pe dinaintea și prin fundul cazărmii trecuseră și treceau și acum convoaie de fugari... De ce își părăsesc sălașul? Ce poate să le facă lor ocupantul? PAS. Z. III, 51. ◊ (Adjectival) Socialiștii ceruseră autorităților ocupante învoirea să organizeze o serbare. PAS, Z. IV, 25. ♦ p. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva (un loc, o masă, un scaun etc.). cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W. Primii ocupanți, ...rămîneau stăpîni pe masă toată seara. BENIUC, m. C. I, 27. – pl.: ocupanți, -te. – Și: (învechit) ocupand, -ă s. m. și f. ALEXI, W. , – Din fr. occupant.