OCUPA vb. I. I. tranz. 1. (Complementul indică un teritoriu, un oraș etc.) A lua în stăpînire cu forța armată; a cuceri, a cuprinde. Multe pămînturi de prin prejur au ocupat (luat) și lățîndu-și cu acealea stăpînirea sa. TEODOROVICI, I. 4/2, cf. 309/23. Staturile Unite, fără nici o formalitate, vor ocupa provincia Texas. CR (1829), 318²/32, cf. STAMATI, D. [Poarta] îl înlocuia cu Fuad efendi, ...cu instrucțiuni... să ocupe Bucureștii. GHICA, A. 33. Streine armii țeara noastră ocupară. ALEXANDRU, M. 170, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Complementul indică un imobil sau un spațiu locativ) A lua (temporar) în stăpînire, a avea în folosință. De trei ani ocup acest apartament. ♦ (Complementul indică un loc într-o ierarhie) A se situa. [Graiurile] (muntenești) par a ocupa o poziție de mijloc, întrucît prezintă forme de ambele feluri (la verbe diferite). IORDAN, L. r. 443. În munca ideologică a organizațiilor de partid un loc important îl ocupă propaganda prin conferințe. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 700. 3. (Cu complementul „post”, „loc” sau echivalente ale acestora) A lua în primire, a deține. Ioan Neculce, viță din familiile cele mari a țării, ocupînd în vieața sa cele mai însemnate posturi a statului, vedea cu părere de reu... că Grigori-vodă începuse a boieri pre ciocoi. HURMUZACHI, ap. LET. II, 458/23. Fieșicare din candidații ce să vor arăta pentru a ocupa postul vacant va face pă rînd lecție asupra tutulor învățăturilor de mai sus arătate. CR (1833), 232²/7. De un adevărat zel și vrednicie la datoriile postului ce ocupează. BULETIN, G. (1840), 22¹/30, cf. BĂLCESCU, M. V. 10. Acei puțini impiegați ce nu se îndurau a se deslipi de canțeleria lor – de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții – mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I, 291, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU. 4. A ține, a deține un loc, o suprafață, a se întinde pe o suprafață. Templu lui Joe... ocupa una din laturile forului. GTN (1836), 72 bis ²/31, cf. ȘĂINEANU. Întotdeauna vei ocupa mijlocul trotoarului din fața magazinului. SAHIA, N. 102. Deși cetatea era mică – Cremlinul de azi ocupă o mult mai mare întindere – s-a găsit spațiu și pentru un număr oarecare de locuitori. STANCU, U.R.S.S. 63. Gresiile, nisipurile și argilele... ocupă uneori suprafețe întinse. GEOLOGIA, 3. ◊ expr. (Prin Transilv.) A ocupa loc = a se așeza; a ședea. v. a lua loc. Acesta se înclină, apoi ocupă loc lîngă idealul lui. F (1871), 282. ♦ (Complementul indică un loc în tren, la teatru etc.) A rezerva, a reține. Ocupă-mi un loc la teatru. II. refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”, rar, „de”) A lucra sau a studia într-un anumit domeniu, a se îndeletnici cu ceva (în mod constant sau temporar). Femeia sa era ocupată de a strînge. CALENDARIU (1794), 35/18. [Voi enumera] obiectele cu care ar trebui deodată să se ocupeze... un asemine așezămînt. I. IONESCU, C. VII/10, cf. STAMATI, D. Ai dorit a ști de mă mai ocupez eu a scrie versuri. NEGRUZZI, S. II, 169. Cronicarii... s-au ocupat cu descrierea faptelor istorice. ALECSANDRI, S. 25. Meritul autorilor de care ne ocupăm este... mare. MAIORESCU, CR. I, 342. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. VLAHUȚĂ, O. A. 447, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Știu, fiindcă m-am ocupat foarte de aproape. C. PETRESCU, C. V. 71. Prin 1881 îl găsim întors acasă și ocupîndu-se pe lîngă tată-său cu trebile agriculturii. CĂLINESCU, E. 34. Vrei să te ocupi de pian? H. LOVINESCU, T. 9. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se interesa, a se îngriji, a urmări îndeaproape, a acorda atenție. Te-ai ocupat a-mi lua note după istoricul turc Selaniki? GHICA, A. 609. Domnule Felix, mai ocupă-te puțin de Titi al meu. CĂLINESCU, E. O. I, 66. ♦ tranz. (Învechit) A preocupa, a absorbi. Aceste pregătiri m-au ocupat până sara. NEGRUZZI, S. I, 7. O împrejurare care a ocupat pe emigranții noștri... a fost acuzațiunea căzută asupra lui Bolliac. GHICA, A. 624. Ea ocupă mintea mea. ALECSANDRI, ap. DDRF. – prez. ind.: ocup și (învechit) ocupez. – Din lat. occupare, fr. occuper.