OCULAȚIE² s. f. (Ȋnvechit) 1. Sistem de altoire care constă în deslipirea unui mugure de pe un lăstar și introducerea lui într-o tăietură făcută în scoarța port-altoiului. Cf. gheție, r. m. Frăgarii cei crescuți prin oculație au prin oltoit să-i aducem la mai bun feliu. Inv, frăg. 23/15, Cf. i. CIHAC; i. n, 275. 2. Vaccinare, inoculație. Oculațiia adecă altuirea vărsatului. învățătură, 59/4. – Pl.: oculații. – Și: oculațiune s. f. gheție, r. m. – Din germ. Okulation.