OCTOIH s. n. 1. Carte bisericească în care se cuprind cîntările de la strană din fiecare zi a săptămînii (aranjate pe opt glasuri); (învechit) osmoglasnic. Octoih ce să zice osmoglasnicul care acum întîiu s-au tipărit (a. 1700). bv i, 395. Canonul din octoih. mineiul (1776), 2^r2/21, cf. budai-deleanu, lex., lb. Dimineața buchile, oftoicu și psaltirea, după prînz psaltichia. ghica, s. 51. Cîntă din ohtoic, glasul al optulea. ALECSANDRI, T. 10, cf: CONTEMPORANUL, v, 195, ddrf, barcianu, TDRG. Dă-i sfinția ta din octoih, că eu nu mai am glas nici cît un pui de curcă. D. ZAMFIRESCU, v. Ț. 116, cf. ALEXI, W. 2. Fiecare dintre cîntările cuprinse în această carte. Așa-i că-i trăserăm ohtoicuri și aghioase? alecsandri, t. 879, cf. 103. Avea un glas de buhai, de răsuna bolta bisericii cînd cînta octoihul. camil petrescu, o. ii, 680. ♦ P. ext. Cîntec, cîntare. Avea niște musteți de un cot și un glas de răsuna mahalaua, cînd începea a dura la ohtoicuri. alecsandri, t. 103. L-o scos din minte gaița cea de cucoana Caliopi cu ohtoicurile sale de la fteatru. id. ib. 941. ♦ Fig. Vorbărie fără rost, trăncăneală. Iar ai început octoihul ista! Dă-i înainte, că nu-ți țin isonul. alecsandri, t. 1233, cf. scriban, d. 3. (Rar) Scară muzicală; registru. Psaltul Chiriac mi-o spus că am un ohtoic de cele zdravene. alecsandri, t. 904, cf. barcianu, alexi, w. – PI.: octoihuri. – Și: ohtoic, ohtoih (scriban, d.), (popular) oftoic, oftăic (cat. man. i, 353) s. n. – Din slavon. октонхъ . Cf. ngr. όχτώηχοϛ.