OCRU s. n., adj. 1. S. n. Substanță de culoare galbenă, roșie sau brună, formată în cea mai mare parte din argilă, conținînd oxizi de fier și uneori oxizi de mangan, folosită ca pigment la prepararea unor vopsele; vopsea preparată din această argilă. Cf. ddrf, șăineanu, alexi, W., GRECU, P. 413, CANTUNIARI, L. m. 106, 128, NOM. MIN. I, 203. 2. Adj. De culoare galben-brună. Mai departe se grămădea treptat un cartier alb și ocru de locuințe. vinea, l. i, 53. Picioarele sînt ocru-galben slab. linția, p. ii, 29. – PI.: ocruri (nica, l. vam. 177). – Și: ocră s. f. alexi, w., grecu, p. 413. – Din fr. ocre.