OCROTITOR, -OARE adj., s. m. și f. (Cel) care ocrotește, apără, protejează, sprijină. V. apărător, protector, sprijinitor. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ocrotitorul celui mic și neputincios este chiar pravila cea dreaptă legiuită. golescu, î. 24. Ocrotitori dreptății pe-asupritori goneau. negruzzi, s. ii, 186. Ne-a fost chiar un părinte, un zelos ocrotitor. ALEXANDRESCU, ap. DDRF. Sînt... ocrotitoarea cu voie bună a slujitorului. ispirescu, u. 27. Ȋnvoacă pe ocrotitorul familiei sale, pe Ercul rusticul. ODOBESCU, S. III, 75, cf. DDRF, ȘĂINEANU, alexi, w. Se adunau... sub aripile ocrotitoare ale prepeliței. brătescu-voinești, ap. cade. Un tarif vamal ocrotitor s-ar putea stabili. petică, o. 461. Simți cum îi cuprinde mijlocul un braț ocrotitor. rebreanu, i. 254. Millo găsește un ocrotitor generos în vodă Barbu Știrbei. sadoveanu, e. 70. Ȋnvăluindu-l apoi cu o privire ocrotitoare, și-a dres glasul. c. petrescu, a. r. 25. Ai fi avut în el un prieten mai vîrstnic și un ocrotitor. pas, z. i, 304. ◊ (Adverbial) Ei, bravo Mărioară – făcu tînărul, ocrotitor. rebreanu, r. i, 92. Ei! Cum merge, Mitică? exclamă el ocrotitor. preda, d. 132. – PI.: ocrotitori, -oare. – Ocroti + suf. -tor.