OCROTI vb. IV. tranz. A lua sub paza sa, a apăra, a proteja. Călărimea... sta de sprijiniia pre cei ce fugea din dărăpt și-i ocrotea de cătră greci. herodot (1645), 492. Să vor certa... ceia ce-i vor fi priimit în casele sale și-i vor fi ocrotit pre răpitori. prav. 186, cf, anon. car., budai-deleanu, lex., lb. Pe cel nevinovat ați ocrotit. marcovici, c. 119/26. Mihai socoti... a ușura oarecum sarcinele țăranilor, a-i ocroti în contra abuzurilor nobililor. bălcescu, m, v. 400, cf. POLizu. Radu-i ocrotit de cuconul Ștefan Stîlpeanu. alecsandri, t. 1 412, cf. maiorescu, d. ii, 174. Se trezise... fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. creangă, p. 139. Ocrotea pe-toți copiii sărmani. ispirescu, l. 269, cf. ddrf, șăineanu, alexi, w., severin, s. 94. Totdeauna m-ați ajutat și m-ați ocrotit. rebreanu, r. i; 86. Tot el va ști acum, cu un braț tot atît de puternic, să-l ocrotească pe Costea. c. petrescu, c. v. 330. Monica se ridică de pe divan, ocrotindu-și ochii cu palma. teodoreanu, m. ii, 101. Natura eternă... te ocrotește ca o mamă. sadoveanu, o. ix, 354. Pe George să-l grijească Și... să mi-l ocrotească. MARIAN, î. 127, cf. PĂSCULESCU, L. P. 224, zanne, p. viii, 57. ◊ fig. Noaptea-s cîntece și rîsuri, Ȋntîlniri și voie bună, Ocrotite de seninul Blȋnd al razelor de lună. petică, o. 97. Ȋn lungul cȋmpiei arse, pustii se înalță doar un singur pȋlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor dezlipite, un izvor din care și ele își sug viața. gîrleanu, l. 20. Priveam cu inima strȋnsă, prăvălia scundă, ocrotită de aceeași firmă îngustă. brăescu, a. 130. Veniseră nouri asupra lunii, ocrotindu-i... apoi apucaseră calea întȋmplării, spre asfințit. sadoveanu, o. xviii, 25. ◊ refl. După ce se ocroti un minut cu sabia sa, Mico, plin de răni, fu prins viu. bălcescu, m. v. 389. ◊ refl. pas. Vedeai ȋn țara românească pre români ȋn jaf, iar pre numiții streini ocrotindu-să de multe. zilot, cron. 71. ♦ Refl. (Ȋnvechit) A se adăposti. S-au fost și tipărit ȋntr-o cărticea dată de comitul Daniil Vaș cel mai bătrȋn, la ai căruia feciori mă ocrotesc ca la niște ucenici ai mei. șincai, hr. i, 331/9, cf. lb. – prez. ind.: ocrotesc. – Din v. sl. окротнтн, оукротнтн „a îmblînzi”.