OCOLITOR, -OARE adj., s. f. 1. adj. Care ocolește (II I), care înconjură. (Substantivat) Trimete un băiat... de ocolește casa pănă de trei ori... vine din nou ocolitoru și întreabă. șez. iv, 153. 2. s. f. (Regional) Numele unei țesături (h v 17), al unei haine țărănești pentru femei (ib. 112). Șorț, pestelcă... ocolitoare. ib. 17. – PI.: ocolitori, -oare. – Ocoli + suf. -tor.