OCOLIRE s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei. 1. (Învechit) Încercuire, asediu. cf. ocoli (I 2). Frideric... l-au tras de la calea Ardealului, ocolind Timișoara, carea ocolire o au lăsat cît s-au apropiat Mustafa cu oastea sa. șincai, hr. m, 172/29. 2. Mers împrejur; mers cu înconjur. cf. ocoli (II 1). dicț. Ocolirile erau specialitatea colonelului. brăescu, m. b. 79, cf. 81. ◊ (Bucov., în sintagma) Ocolirea mesei = numele unui dans popular. varone, d. 120. 3. Evitare. cf. ocoli (II 4). Pentru ocolirea oricărei greșeli vă dau... acel sfat. barițiu, p. a. iii, 180. – PI.: ocoliri. – v. ocoli.