ocoș, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (reg) ocâș, ocăș, ocuș / Pl: ~i, ~e / E: mg okos] (Trs) 1 Deștept. 2 Cuminte. 3 Sfătos. 4 Priceput. 5 Șiret.

OCOȘ adj. Trans. Băn. Isteț, deștept.

ocăș, ~ă a vz ocoș

ocâș, ~ă a vz ocoș

ocuș, ~ă a vz ocoș

ocoș (-șe), adj. – (Trans.) Deștept, isteț; viclean, șiret. Mag. okos. A pătruns în argoul bucureștean. – Der. ocoși, vb. refl. (a o face pe deșteptul), în Trans.

ocoș, -ă, ocoși, -e adj. (iron., reg.) 1. prost, nerod. 2. încăpățânat.

OCOȘ adj. v. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput.

ocoș adj. v. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. PRICEPUT.

OCOȘ adj. (Ban.) Deștept, cuminte. Okosh. Prudens. AC, 357. Etimologie: magh. okos. Cf. chitit¹ (2), h î t r u (1), r a s ă j d u i t o r, s ă m ă l u i t o r.

ocoș, -ă, ocoși, -e, adj. (reg.) 1. deștept, isteț, priceput. 2. sfătos, încrezut. 3. șiret, viclean.

ócoș, ocoșe, (ocâș), adj. (reg.) 1. Deștept, isteț; viclean, șiret: „În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș” (Bilțiu, 1996). 2. Mândru. (Trans., Maram.). – Din magh. okos „deștept, cuminte” (DER, MDA).

ocoș, ocoșe, (ocâș), adj. – (reg.) Deștept, isteț; viclean, șiret: „În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș” (Bilțiu, 1996). (Trans., Maram.). – Din magh. okos „deștept, cuminte” (DER, MDA).

ocoș, -e. adj. – Deștept, isteț; viclean, șiret: „În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș” (Bilțiu 1996). – Din magh. okos „deștept, cuminte”.