OCNĂ s. f. I.1. (Învechit) Fereastră. Ședea... un june lîngă ocnă. coresi, ap. dhlr ii, 462. 2. (Ban., Olt.) Gura podului (h ix 82, xviii 145, chest. ii 218/9a, 20, a iii 1, lexic reg. 14); deschizătură în acoperișul șurii prin care se urcă nutrețul în pod (chest. ii 417/6); p. ext. hogeac. Îi taie capul... și așa îl pun sus, într-un lemn, deasupra ocnei. herodot (1645), 240. 3. (Regional) Vrana unui vas (de lemn), alr i 726/298, cf. a i 17, com. din totoreni – beiuș. 4. (Regional) Gaură făcută în gheață; copcă (Pietroșani – Zimnicea). alr i 1 733/922. II. 1. Mină (mai ales de sare). v. baie, salină. Cf, anon. car., lex. mars, 243. Făcîndu-să 5 lei suta de ocă de sare, pe loc la ocnă (a. 1814). uricariul, i, 214. Între celelalte ocne ce s-au deschis pentru scoaterea rudii de aici... au dat peste un feli de rudă și... să bănuiește că cea mai multă parte din ea ar fi argint (a. 1836). doc. ec. 642. S-a coborît într-o ocnă părăsită. negruzzi, s. i, 87. Ne coborîrăm în ocnă, care e de o adîncime ca de 30 stînjini. alexandrescu, ap. cade. Puțurile din care se scoate sarea se împart în ocne lucrătoare și ocne părăsite. filimon, o. i, 294. Călătorii noștri ajunseră la Telega... Ei se deciseră să coboare în ocne. bolintineanu, o. 432. Așa... sînt ocnele de sare de la noi. ispirescu, u. 116, cf. iordan, n. l. i, 33. La tîmple mi s-a strîns pârul cărunt Ca sarea din adîncul ocnei scoasă. beniuc, m. 14. Nu se găseau în toate satele maluri de sare, iar ocnele erau departe. panaitescu, o. ț. 135. Pietrile cele scumpe prin ocne și pustietăți se găsesc. zanne, p. i, 251. ◊ Fig. Arătarea cenușie tăcu, scufundată în ocna sufletului său. sadoveanu, m. c. 161. ◊ expr. Sărat ocnă = foarte sărat. com. pașca, cf. cv 1950, nr. 4, 44, ciaușanu, gl. ♦ p. ext. (Învechit; mai ales la pl.) Venitul domnesc de la minele de sare. Să va striga la mezat vînzarea ocnilor și a vămilor din toată țara. cr (1829), 277 ²/9. Cele mai importante izvoare de venit ale domnului erau rusumaturile (impozite indirecte), în fruntea cărora stăteau vămile și ocnele. oțetea, t. v. 51. 2. Mină (părăsită) unde sînt deținuți cei condamnați la muncă silnică; p. ext. închisoare, pușcărie, temniță; pedeapsă la muncă silnică în saline. Giudețul... să-l cearte pre stăpîn cu ocna. prav. 171, cf. 183. Fu osîndid de-l aruncară în ocnele ceale de aramă. dosoftei, v. s. octombrie 64^v/20. L-au prinsu Antiohii Vodă Cantemir și l-au jecuit și l-au pus și în ocnă. neculce, l. 91. Pre alții îi purta prin tîrg, tăindu-le urechile și nasurile, aruncîndu-i prin ocne (a. ?). mag. ist. iv, 366, cf. clemens. Sînt trei luni de cînd șade închis la ocna părăsită. filimon, o. i, 292, cf. 94. Ai mai bine să fugim, să nu dea cineva peste noi, că-nfundăm ocna. caragiale, o. ii, 326. Și ce-a făcut Destul de rău a fost. De frica ocnei s-a răsnit Și-i dus de-atunci. coșbuc, p. i, 230. La 1825, decembriștii, sculați în numele libertății..., luau drumul Siberiei cătră închisori și ocne pustii. sadoveanu, e. 199. S-a isprăvit, nu mai era nici o scăpare. O să-l mănînce ocna. arghezi, c. j. 239, cf. stancu, r. a. iv, 222. Cu lanțuri mi-l încârcară Și-n ocnă mi-l aruncară. alecsandri, p. p. 160. 3. (Regional) Fîntînă cu apă sărată (chest. ii 462/241, 243, alr ii 4096/362) sau minerală (chest. ii 462/241). 4. (Regional) Peșteră (Gura Sărății – Buzău). alr sn iii h 813/728. – PI.: ocne. – Și: (regional) omnă (densusianu, ț. h. 327, alr ii 3 610/836), ocne (h xviii 145) s. f. – Din v. sl. окно „fereastră”.