OCNEAN subst. 1. s. m. (Învechit, rar) Ocnaș (1). Au dat trei hrisoave... unul lui Ugrin, altul faurilor din Trăscău al treilea ocneanilor din Turda. șincai, hr. i, 288/20, cf. tdrg. 2. subst. (Regional; la sg., mai ales art.) Numele vîntului de la miazănoapte; crivăț. Vîntul ocnean suflă de la miazănoapte. i. ionescu, m. 62, cf. h v 346. Trage ocneanu! ciaușanu, v. 184. – PI.: (1) ocneni. – Ocnă + suf. -ean.