OCNAȘ s. m. 1. Persoană care muncește în ocna de sare; (învechit) ocnar, ocnean. [Lumea a început] în tăcerea încordată a cristalului de sare În care a încremenit tăcerea mării Și truda ocnașului. baranga, v. a. 28. 2. Condamnat la muncă silnică în ocnă (II 2); p. ext. pușcăriaș. Făceam parte din ocnașii ce pe șubrede picioare Își tîrăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare. macedonski, o. i, 72. Sînt cu săcuri... și-mi vor izbi Săcurea-n cap, că sînt ocnași! coșbuc, p. i, 269. Ocnașii, pe ulițile înguste, pășeau fără cuvinte, fără zîmbet, cu fețele rase zbîrcite, cu ochii plini de întunericul celulelor. sadoveanu, o. ii, 481. Meseria lui era grea... muncă de ocnaș. pas, z. i, 282. Unde ți-e mîndria, ocnașule? davidoglu, o. 40. Greu vine unor copile să-și petreacă viața închise în casă, ca ocnașii în ocnă. șez. ii, 50. – PI.: ocnași. – Ocnă + suf. -aș.