OCLUZIUNE s. f. Închidere, astupare a unui canal, a unui tub, a unei conducte etc. ◊ Ocluzie intestinală = boală care constă în întreruperea sau oprirea circulației materiilor fecale în intestin; (popular) încurcătură de mațe. ♦ (Fon.) Mișcare articulatorie constînd din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. Cf. pușcariu, l. r. i, 61. Caracterele esențiale (pertinente) ale fonemului p sînt ocluziunea, explozia și surditatea. rosetti, s. l. 12. Pentru a articula sunetul m în cuvîntul omul, buzele se închid (fornând o ocluziune). graur, i. l. 47. – Pronunțat: -zi-u. – PI.: ocluziuni. – Și: ocluzie s. f. – Din fr. occlusion.