OCLUSIVĂ adj.; (Fon.; în sintagma) Consoană ocluzivă = consoană a cărei articulare comportă ocluziunea canalului vocal, urmată de deschiderea lui; consoană explozivă. Consonantele ocluzive se numesc și explozive. pușcariu, l. r. i, 63. ◊ (Substantivat) Am observat că destinderea ocluzivelor finale ale acestor cuvinte era întovărășită de vibrații vocalice. scl 1954, 437. – pl.: oclusive. – Și: ocluzivă adj. – Din fr. occlusive.