OCINA vb. (Mold.) A moșteni, a dobîndi, a stăpîni. Toți ceia ce vor face strîmbătate împărățiia lui Dumnedzău nu vor ocina. PRAV. Egumenul . . , nu să cade a-l înfrunta înainte a mult . . . ca să nu oci<n>eze blăstămul ca Ham, tătîne-său. PRAV., 84^v. Slavă înțelepții vor ocina. DP, 14^r, cf. VARLAAM; DOSOFTEI, PS.; N. COSTIN. Etimologie: ocină + suf. -a. Vezi și ocinaș, ocinire. Cf. m o ș n e n i, u r i c i.