OCHITOR s. m. Persoană care ochește cu arma, țintaș. Cîte un ochitor trimetea toate gloanțele în țintă. CAMILAR, n. I, 33. Am fost la tragerile toate Prim-ochitor pe unitate. v. ROM. octombrie 1954, 23. ♦ Servant al mitralierei, al tunului etc. care execută ochirea (3). Privind cum un soldat schimba benzile de cartușe, cum ochitorul corecta mereu mașina morții..., David se gîndea numai la Candale. REBREANU, NUV. 307. Tunul trei a fost distrus! Ce ne facem? A murit dom’elev Crișan și ochitorul. T. POPOVICI, S. 441. – pl.: ochitori. – Ochi² + suf. -tor.