OCHIOS, -OASĂ adj. (Popular) 1. (Despre persoane) Cu ochi mari. cf. I. GOLESCU, C. Femei... sprintene, ochioase. ALECSANDRI, POEZII, 588. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă. CARAGIALE, O. I, 140, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU. Hera ochioasa, slăvita zeiță, răspunse lui Zeus. MURNU, I. 19. Am alintat în treacăt o pămînteancă ochioasă. STANCU, C. 38. Varga fu condus de servitoare, o ardelencuță rumenă și ochioasă. T. POPOVICI, S. 200. Nu cumva-i unul înalt și ochios...? LĂNCRĂNJAN, C. II, 205. ◇ fig. Stelelor ochioase Le tot trimet, pe rînd, Eu, gîndul meu flămînd De dragoste și pace. BELDICEANU, P. 77. Mă deșteptai în puterea nopții, cînd stelele luceau mai ochioase pe ceriu. GANE, n. II, 177. 2. (Despre persoane și obiecte) Frumos, arătos. Dimineața, stau în pridvor, la locuința preotului treizeci-patruzeci de femei de toate vîrstele și de toate stările, mai bogătane, mai sărăcuțe, mai urîte și mai ochioase. SADOVEANU, P. m. 160. Ochioasă casă și-a mai durat Pintilie. CHEST. II 51/173. 3. (Regional, despre culori) Bătător la ochi, țipător, strident. Vechile culori... nu erau „ochioase”, „nu săreau în ochi”, „nu băteau la ochi”. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 13. – pl.: ochioși, -oase. – Ochi¹ + suf. -os.