OCHELARI s. m. pl. I. 1. Dispozitiv optic format din două lentile (fixate într-o ramă) care se pune la ochi cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc.; (regional) ocheri, ocheți, ochelarăși, oglinde, ochi de glajă. 1 păr(eche) de ocălar(i) (a. 1754). iorga, s. d. xii, 68. Din lacrămile ceale multe ce curgea din ochii lui... seamne să făcuse pre lingă ochelarii carii apururea îi purta în nas (a. 1823). bv iii, 421, cf. lb. Pare că privesc încă acei ochilari țuguieți pe nasul lui uriaș. negruzzi, s. i, 8. Mi-am uitat ochelarii și nu văd bine. alecsandri, t. i, 376. Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari, eminescu, o. i, 134. L-am văzut din uliță pe fereastră aici în casă..., cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap. caragiale, o. vi, 42. Își luă ochelarii și, scoțîndu-și batista, îi aburi, îi șterse, și-i puse. vlahuță, o. a. iii, 10. Și, prin ochelari de aur, bucherind un paragraf, După placul stăpînirii, schimbă legile în jaf. beldiceanu, p. 118, cf. barcianu, alexi, w. Și-a curmat povestea moșul Și-i tăcere mută-n casă, Osteniți dorm ochelarii Pe ceaslovul de pe masă. goga, p. 88, cf. bianu, d. s. Cu pleoapele lăsate subt ochelarii măritori... potrivnicul îl privea pe dedesubtul foii mari deschise, anghel, pr. 44. Avea o pereche de ochelari foarte mari și grei, cari mereu îi alunecau de pe nas. agîrbiceanu, a. 123. Își atîrnă după urechi niște ochelari pe care nu-i întrebuința decît în momentele cele mai solemne. rebreanu, i. 113. Un pensionar cu ochelarii strîmbi, pe vîrful nasului, nu aprobă acest act. bacovia, o. 234. Gesticulă perorînd... cu ochelarii de automobil pe frunte, c. petrescu, r. dr. 87. Unul dintre noi, profesorul, își puse ochelarii și-și aplecă nasul. sadoveanu, o. vii, 347. Ești bun dumneata să-mi spui ce este un ochelar cu arc? arghezi, c. j. 179. Venea grăbit, sub căldura amiezii, cu ochelarii prăfuiți. demetrius, a. 163. Capu mic și ochii mari, Parcă-s niște ochilari. mIndrescu, l. p. 136. Sînt o șea pe care nu călărește nimeni (Ochelarii). șez. iii, 27. ◊ Expr. (Rar) A mînca, ca grecul, cu ochelari, se zice despre cineva foarte zgîrcit la mîncare. cf. zanne, p. vi, 134. ♦ (Argotic) Ochi (A I 1). IORDAN, L. r. a. 496. 2. p. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele, prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să privească lateral; (regional) obrăzar. cf. polizu, ddrf, șăineanu, dame, t. 50, barcianu, scriban, d., a ii 12. ◊ Expr. A avea ochelari de cai, se spune despre cei care nu au perspectivă asupra problemelor, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. dl, dm. 3. p. anal. (Regional) Dispozitiv metalic cu două verigi laterale, înfipt în capătul oiștei (la căruță sau la trăsură), de care se leagă opritorile. Caii... se prind la piept de ham și de ochelari, cu curele, pribeagul, p. r. 86. 4. (Glumeț) Cele două găuri rotunde care se fac, în urma uzării, în fundul pantalonilor. cf. pamfile, j. II, 157. Trăsese pe la spate colțul de cămașe ce ieșea prin ochelarii pantalonilor. BRĂESCU, a. 127. II. (Bot.) Ochelariță (Biscutella laevigata). cf. BRAND ZA, FL. 140, PASCU, S. 146. – Și : (învechit și popular) ochilari, (învechit) ocălari, (regional) ochiolari (alrm i/i h 23), ocolari (ib.) s. m. pl.; ochelar, (învechit) ochelariu (budai-deleanu, lex.) s. m. – De la ochi¹, după lat. ocularis.