OCHEAN³, -Ă subst. I. 1. s. f. și (regional) m. Numele a doi pești de apă dulce: a) babușcă (Rutilus rutilus); b) roșioară (Scardinius erythrophtalmus). Cf. i. golescu, c., polizu. Am prins trei lini și o ocheană. gane, ap. tdrg, of. gheție, r. m., șăineanu, damé, t. 127, BARCIANU, MARIAN, INS. 57, ALEXI, W., ANTIPA, v. i. 177, 179. Trăgeam cîte o ocheană care se zbătea scînteind prin ploaia de soare. sadoveanu, o. ix, 359, cf. băcescu, p. 41, h i 22, iii 17, 309, 362, x 15, 76, 119, 465, 478, 538, xii 171, 275, 386. Se-ntoarseră c-o mulțime de pești îndărăpt, precum: păstrăvi, lostoce... și ochene. marian, t. 47, cf. alr i 1 746/394, 424, 512, 522, 528, 530, 536, 540, 595, alr ii 6 239/537. ◊ (Regional) Compus: ocheană-săracă = boarță (Rhodeus sericeus). băcescu, p. 64. 2. s. m. (Regional) Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). băcescu, p. 41, cf. 50. II. s. n. (Regional) 1. Vîrtej de apă (Vețel – Deva), alr i 427/107. 2. Poiană (Balș). alrm sn i h 398/876. – pl.: (f.) ochene și (m.) ocheni. – Ochi¹ + suf. -ean.