OCHEAN¹ s. n. Nume curent dat diferitelor instrumente optice care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate, permițînd o mai bună distingere a detaliilor. v. binoclu, lunetă, telescop. S-au aflat întinăciuni la soarele cel simțitoriu, prin mijlocul ocheanurilor, de astronomii cei de pe urmă. antim, ap. tdrg. Inginiru-generar cu comandirii oștilor, făcînd mare cercare și uitîndu-se cu ocheanul să vază cum stau oștile turcești tăbărîte..., au așezat... două tunuri. dionisie, c. 171. Ne privesc cu ocheana în ce chip ne căsăpesc, beldiman, e. 58/30, cf. clemens, lb. Omul... ș-au izvodit ochean și privește depărtarea întru apropiere: măsoară depărtarea și mărimea trupurilor cerești de pre pămînt. piscupescu, o. 91/18. Au zărit de departe cu ocheana că două caice... să lupta cu valurile. drăghici, r. 20/20. Cu ocheanul în drumul lor să privim, Ca din cale depărtată uitîndu-ne să-i zărim. pann, p. v. iii, 59/7. Uitatu-te-ai vrodată printr-un ochean de inginer? ghica, s. 275. Porni la teatru, ocupă un fotei și prinse a căuta cu ocheanul. f (1886), 5. Cunoști pe tînărul cela care se uită-ncoaci cu ocheanul? alecsandri, t. 963. Mă uit toată ziua cu ocheanul în largul mării, doar voi zări la orizont vaporul. caragiale, o. vii, 558. Își luă ocheanul și se uită cu el în toate părțile. ispirescu, l. 45. Luneta sau ocheana meridiană... este... destinată a servi observațiunea astrelor. culianu, c. 21. Se simțea mare și puternic ca un general care vede prin ochean cum feciorii lui au încunjurat... oștirea dușmană. agîrbiceanu, a. 213. Parc-ar fi avut un ochean, atît de bine văzu acum pe Florica. rebreanu, i. 58. Cum a auzit urletul acela drăcesc a și sărit din pat și a ieșit afară cu o ocheană în mină. vissarion, b. 312. De ce nu te uiți cu un ochean? Cu o lunetă? sebastian, t. 314. Ofițerii ridicară ocheanele și le îndreptară spre Radișevo. sadoveanu, o. ii, 20. E o poveste mică... și care trebuie citită cu ocheanul. arghezi, s. vii, 9. Potrivește ocheanul și se uită. stan cu, d. 207. Cu ocheana prin zebrea, Pe voinicu-l urmărea. alecsandri, p. p. 108. În chioșc se urca, Ochean că lua Și unde-ncepea Seama că să-i ia. teodorescu, p. p. 672. Ocheanul că-l scotea Și-ndărăt că se uita Și pe Manea că-l vedea. Mat. folk, 41. Ocheana-n mînă lua... Pe Gruiță mi-l vedea. păsculescu, l. p. 264. Mîna pe ochean punea Și pe drum mi se uita. pamfile, c. ț. 76. ◊ Fig. Din toate facultățile omenești, nimic nu este mai ciudat decît resorturile ocheanului prin care străbatem fundurile acestei magazii ce o numim memorie, bolliac, o. 214. – PI.: ocheane, (învechit și popular) ochene (i. văcărescul, p. 339/4, alr ii 4945/2, 36, 53, 157, 228, 235, 279, 316, 365, 784, 872) și ocheanuri (ib. 4945/27, 64, 76, 95, 102, 105,141, 172, 192, 219, 260, 310, 349, 362, 833). – Și: (învechit și popular) ocheană s. f. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în suf. -an.