OCHEADĂ s. f. Privire (semnificativă) aruncată pe furiș; închidere intenționată de obicei a unui ochi pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. Semnul să fie a mea ocheadă, Și-ndată ștreangul să-i aruncați! bolliac, o. 158. Nu mă las sedus cu una cu două: îmi trebuiește mai mult decît ocheade de ageamiu. caragiale, o. vii, 20. Cînd ocheadele celor doi erau prea bătătoare la ochi, Salvina se ridica și se depărta de masă. agîrbiceanu, a. 164. Surise și el la ocheadele lăcrimoase și comice ale senatorului. c. petrescu, a. 372. Îl plictisise cu ocheadele ce i le arunca. G. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 43. Se coborî în goană, aruncînd în treacăt o ocheadă. teodoreanu, m. ii, 205. Doctorul aruncă o ocheadă bolnavului și una spre odaie. călinescu, e. o. ii, 183. – PI.: ocheade. – Și: ocheată s. f. barCIANU. – De la ochi², după fr. oeillade.