OCEI vb. IV. refl. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se descuraja, a-și pierde speranța, a deznădăjdui. Nime să nu să oceiască, fraților, de păcate, ce să răbdăm. dosoftei, v. s. noiembrie 102^v/26, cf. ianuarie 43^v/14. Ca să nu să oceiască de înviere și să să nădăjduiască de judecată (a. 1746). ap. TDRG. – prez. ind.: oceiesc. – Din slavon. отъчататн.