OCEANIC, -Ă adj. 1. Care aparține oceanului², privitor la ocean; care trăiește în ocean. [Masaj] apelor oceanice. marin, f. 59/33, cf. polizu. Oceanicele corpuri [ale nimfelor], ca statuie de ninsoare, Strălucesc în părul negru, ce și-l uscă ele-n soare, eminescu, o. iv, 118, cf. șăineanu, barcianu, alexi, w., scriban, d. 2. Asemănător cu oceanul², ca de ocean. Eu vreau o fetiță, nebună ca tine și cu ochi oceanici, cămnescu, c. n. 242. Oltul... pare să facă parte din marile realități ale acestui spațiu, alături de piscuri, de păduri și de oceanica tălăzuire a munților. bogza, c. o. 84. Pe cerul albastru, oceanic prin vastitatea, neclintirea și adîncimea lui, cîțiva nori albi trec ca niște corăbii de legendă peste crestele munților, zimțuite. contemp. 1953, nr. 359, 1/3. – pl.: oceanici, -ce. – Din fr. océanique, lat. oceanicus,-a,-um.