OCEAIANIE s. f. (Învechit) Descurajare, deznădejde, desperare. Întăreaște pre cei ce stau și pre cei căzuți nu-i lasă în oceaianie (a. 1652). bv i, 201. Deși greși, dar nu căzu în oceaianie. neagoe, înv. 187/28. Văzîndu-l dosădit cu foamea în temniță, cădea la oceaianie. dosoftei, v. s. decembrie 189^v/24, cf. ianuarie 42^r/20. Mi-am spus cugetele mele și m-au adus la oceanie (a. 1691). ap. tdrg. Sta în ușile casii lui... cugetînd cu multă scîrbă și cu oceaianie ce-au făcut (a. 1692). gcr i, 296/5. Ci dupe greșeală (dupe pecatu adecă) se nu la oceanie cădemu. cantemir, o. v, 203. Al șaptelea [păcat] cel... mai rău decît toate este oceaiania, adică desnădăjduirea. antim, ap. rosetti-cazacu, i. l. r. i,166. Întrebare pentru oceaianie (a. 1725). cat. man. i, 334. – Pronunțat: -cea-ia-. – PI.:? – Și: oceanie (pronunțat -ce-a-), oceianie (neagoe, înv. 268/25), otceaianie (tdrg, scriban, d.) s. f. – Din slavon. отч4анние, отч4анние.