OCEAIANIE s. f. (Mold., ȚR) Descurajare, deznădejde, desperare. A: Văzîndu-l dosădit cu foamea în temniță, cădea la oceaianie. DOSOFTEI, VS. Ci dupe greșeală (dupe pecatu, adecă) se nu la oceanie cădemu. CANTEMIR, DIVANUL. Oceanie de cătră Dumnezeu, PRAV., 109^v. B: Întăreaște pre cei ce stau și pre cei căzuți nu-i lasă in oceaianie. ÎNDREPTAREA LEGII. Mi-am spus cugetele mele și m-am dus la oceanie. MĂRGĂRITARE 1691. Deși greși, nu căzu în oceaianie. NEAGOE; cf. PATERIC 1725; ANTIM. Variante: oceanie (PRAV., 109^v; MĂRGĂRITARE 1691; CANTEMIR, DIVANUL). Etimologie: sl. otŭčajanije, otŭčaanije. Vezi și ocei, oceință, oceit. Cf. o c e i n ț ă.