OCCAMÍSM (< n. pr. Ockham) s. n. Termen folosit de istoricii gândirii medievale pentru atitudinea critică și sceptică, dominantă a sec. 14, față de teologia rațională și metafizica tradițională și explicată prin dezvoltarea anumitor tendințe critice, empiriste și sceptice latente la W. Ockham. O. constituia, în sec. 14 și 15, via moderna în contrast cu via antiqua, asociată scolasticii în sec. 13. Reprezentanți: R. Holkot, A. Woodham, Gregorio da Rimini, J. d’Mirecourt, N. d’Autrecourt, J. Buridan, Albert din Saxonia, Nicole Óresme.