OCARNIC, -Ă adj., s. m. și f. (Învechit) 1. adj. Vrednic de ocară; rușinos. Ocarnică faptă, pentru pricină mică au ocărit pe boier mare. n. costin, let. ii, 102/7. Netrebnicul izvoditoriu scărbavnicii scrisori purtătoare de ocarnice bărfire se va pedepsi după măsura cutezării sale (a. 1804). uricariul, iii, 60, cf. budai-deleanu, lex. 2. s. m. și f. Defăimător, bîrfitor. La vreamea de-apoi vor veni ocarnicii îmblînd după pohtele sale (ante 1618). gcr i, 50/11. Să să ferească de amăgitura ocarnicilor ce să chiamă epicurei. n. test. (1648), 186^v/16. Că dzua domnului Savaoft vine asupra tot ocarnicul și trufașul. dosoftei, ap. hem, 1923. – PI.: ocarnici, -e. – Ocară + suf. -nic.