OCARNIC adj. și s.m. 1. Adj. (Mold.) Vrednic de ocară, rușinos. Ocarnică faptă, pentru pricină mică au ocărit pe boier mare. N. COSTIN. 2. S.m. (Mold., Trans. SV) Defăimător, bîrfitor. A: Și să va sfărîma pentru necurățîie de suflet ochiul ocarnicului, limba strîmbului. DP, 20^v; cf. DP, 11^v. C: Să să ferească de amăgitura ocarnicilor ce să cheamă epicurei. N. TEST. (1648). Etimologie: ocară + suf. -nic. Cf. balamut, blojeritor, ciocotniță (2), mo z a v i r.