OBĂDA vb. I. 1. tranz. A monta în obezi spițele unei roți. cf. i. golescu, c., polizu, CIHAC, II, 218, DDRF, ȘĂINEANU, D. U., TDRG. Un car mare moldovenesc; De spițat, mi-este spițat, Numai nu mi-e obădat. Mat. folk. 118, cf. RĂDULESCU-CODIN, 54, CIAUȘANU, GL., ALR II 6685/886. ◊ refl. pas. Uneltele rotarului... cobîla... sau scaunul de înspițat, în care se pune roata cînd se înspițează sau se obedează. DAMÉ, t. 42. 2. refl. (Prin Munt., despre roțile unui car) A se îndoi; a se desface în bucăți, a se sfărîma. Mi s-a obădat roata dindărăt, de aia am venit așa de înserat. boceanu, gl. ♦ fig. (Despre unele părți ale corpului omenesc) A se încovoia, a se gîrbovi. Mîinile... se împrăfoșaseră și se umpluseră de păienjeniș – șalele i se obădaseră. CIAUȘANU, R. SCUT. 56. – prez. ind.: obădez. – Și: (rar) obeda vb. I, obezi (bul. Fil. ii, 59) vb. IV. –V. obadă.