OBSTINAȚIE s. f. (Rar) Încăpățînare, îndărătnicie; îndîrjire. Obstenația zvițirilor face a gîndi mulți. FN 15, cf. I. GOLESCU, C., ARISTIA, PLUT. Niciodată Stănică nu se supărase cu atîta obstinație. CĂLINESCU, E. O. II, 305. – pl.: obstinații. – Și: (învechit) obstinațiune (BARCIANU, ALEXI, W., SCBIBAN, D.), obstenație s. f. – Din lat. obstinatio, -onis, fr. obstination.